Dana Roba a trecut prin clipe de groază după ce propriul său soț a mutilat-o. Make-up artista nu își imagina nicio secundă ce se va întâmpla, mai ales că ea și tatăl fetițelor ei urmau să divorțeze pe cale amiabilă. Din cauza loviturilor primite, bruneta a fost supusă mai multor operații, însă cea mai importantă dintre acestea a durat mai bine de 9 ore. În fața procurorilor, Daniel Balaciu a declarat că ar fi lovit-o pe partenera sa doar de 8 ori. Situația ar fi stat, de fapt, cu totul altfel, iar recent, vedeta a venit cu noi dezvăluiri. Iată ce a povestit.
Dana Roba a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost torturată de propriul soț. Medicii au fost rezervați în ceea ce privește starea sa de sănătate, dar din fericire, cu ajutorul lor, dar și a celor dragi, bruneta a reușit să se pună pe picioare. Pericolul nu a trecut însă, în continuare make-up artista trebuie să mai treacă prin câteva intervenții, iar drumul până când își va reveni complet este unul lung si anevoios.
În cadrul unui interviu recent, Dana Roba a rememorat seara în care a fost mutilată. Bruneta mărturisește că lucrurile nu au stat așa cum încă soțul ei le-a prezentat. Vedeta spune că Daniel Balaciu a mințit în fața Instanței de Judecată, în momentul în care a spus că a lovit-o de opt ori cu ciocanul în cap. În realitate, a suferit mult mai multe lovituri.
„El minte că mi-a dat opt ciocane în cap. Eu am 20 de operații la cap unde mi-a dat el cu ciocanul. Medicii m-au cusut acolo, îmi curgea sângele. Eu am dovada. Când îmi pun mâna în spatele capului mă îngrozesc câte cusături am. Mi-a cusut țesuturile, îmi curgea enorm de mult sânge. Aveam răni deschise, am o grămadă de plăgi în cap.
Opt ciocane a recunoscut el în fața judecătorului și a procurorului, normal. Dar nu sunt numai opt, sunt mai multe. El a vrut să mă omoare! Dacă Dumnezeu și familia mea nu erau alături de mine, eu nu mai eram în viață astăzi”, a mărturisit Dana Roba pentru fanatik.ro.
La o lună după ce și-a mutilat soția, Daniel Balaciu a făcut unele declarații șocante. Bărbatul spune că a acționat în legitimă apărare în seara în care și-a bătut soția cu bestialitate.
Potrivit acestuia, Dana Roba a fost cea care a lovit prima, aruncând în el cu o jucărie de lemn. Mai mult, a mai declarat că de ceva vreme se temea pentru viața lui și asta pentru că soția îl amenința cu interlopii.
„Dana nu m-a schimbat nici măcar o zi, iar situația asta mi-a provocat un stres continuu. În data de 8 mai, soția mea a depus o cerere de divorț la notar și am primit un termen de răzgândire până în data de 9 iunie. Dana a început să mă amenințe cu interlopii și mi-a fost frică că vor veni să mă omoare. Regret ceea ce am făcut și nu o voi mai lovi niciodată pe soția mea. Dar vreau să se știe că ce s-a întâmplat a fost în legitimă apărare din cauza faptului că am fost provocat.
Aș vrea să fiu judecat în libertate, pentru că fetițele mele au nevoie de mine că am lucrat 10 ani la jandarmi. Eu m-am ocupat de fete, nu soția mea. Dana a fost amanta lui Guță și am poze cu ea venind acasă la 1 noaptea. Soția mea și-a făcut relații pentru că machiază, ea mi-a distrus familia. În toată perioada în care am fost împreună nu i-am dat nicio palmă”, a declarat Daniel Balaciu, potrivit spynews.ro.